Tag Archives: vers alb

De-a v-ați ascunselea cu timpul

Am un ceas care-a rămas setat cu o oră în urmă
De pe vremea când schimbatu-s-a ora de vară
Și așa l-am lăsat. Și îl las.
De fiecare dată când trec pe lângă el
Așa bucurie iluzorie mă-ncearcă
La vederea unei indicații orare mai mici.

Alt ceas, tot cu afișaj digital
Care functionează
Pe standardul de douăzecișipatru de ore,
Îl țin setat în contratimp cu perioada curentă;
Astfel, după sosirea prânzului,
În loc să afișeze ora treisprezece sau cincisprezece
Ceasul arată ora unu sau trei,
Iar după căderea mijlocului nopții,
În locul orelor două sau patru dimineața
Ceasul indică ora paisprezece sau șaisprezece.
De mare ajutor îmi este în nopțile în care
Una din multele-mi pasiuni mă ține treaz
Până când abia mai văd cu ochii,
Iar când îngrijorat mă uit să văd
Ce oră-a-dmineții prins-am încă treaz
Pentru a calcula ce lung sau scurt
Îmi fi-va puiul de somn,
Iluzia orelor de după-masă,
Văzute-n toiul nopții, înspre răsărit,
Mă liniștește.

La computer, situația e invers.
Am o tastatură cu display incorporat.
Mergea fără probleme pe vechiul calculator
Dar de când trecut-am la mac, softul
Care controlează ce apare pe display
Îngheață mereu.
Așa că, mai tot timpul, afișajul este static
Oprit fiind cândva-n trecut.
Probleme n-ar fi, doar că acolo
Îmi țin afișată ora curentă,
Atât în format numeric, dar și analogic.
Mare mi-e mâhnirea
Și trist impactul psihic atunci când
Duminica la ora șaptesprezece, de exemplu,
Îmi cad ochii pe display
Doar pentru-a vedea spre etalare
Ora optsprezece înghețată pe ecran
De cu-o seară înainte.

Când eram mic îmi făceam calendare
Pe care bifam zilele trecute
Și număram câte zile mai au de trecut
Până la vacanța mare.
Uneori lăsam o săptămâna întreagă
Să curgă în voie fără să bifez nimic
Pentru ca la sfârșitul ei
Să pot deodată să marchez
Cu semnul X, cu o cariocă roșie
Mai multe zile simultan,
Creându-mi așadar iluzia
Că timpul ar zbura mai repede.

Dar, oricâte-aș face eu,
Cum m-aș ascunde sau sau m-aș păcăli
De unul singur,
Pământul tot se-nvârtește
Și timpul tot mă găsește.
Degeaba joc eu baba-oarba
Fofilându-mă-n nimicuri,
Timpul știe dinainte unde am s-ajung
Și-mi iese-n cale
Ca un autostopist
Cu gânduri negre
Deghizat în păpușică.
Dar nu e niciun bai
Că știu și eu care-i e locul
Și la urma urmei
Ce-ar fi viața
Dacă nu ar fi jocul?