Arhivele tag-ului: seara

Înapoi

Coșurile fum nu scot
Tăcere răspândesc localurile
În seară se preschimbă ziua
Se-ntăresc prin frig ecourile.

Culorile penumbra întâlnesc,
Neputincioase-s diluate-n gri.
Printre goale tarabe și mese
Parc-o veche emoție se ivi.

Aici am fost cândva copil!
Mi-amintesc sau îmi închipui
Mi se umplu ochii de lacrimi,
Parcă sunt mic și-n sus îi văd chipu-i.

Aici fost-am odată copil!
Avut-am vise, iluzii, speranțe.
Era o după-amiază de iarnă
Sau sfârșitul unei zile de vară
Era parcă … aseară.

Înghesuită era piața și veche
Cu-o galbenă copertină murdară
Sau nu, era roșu grena – nu mai știu
Murdară era sigur. Și sprințară.

Tarabe greoaie din beton sau ciment
Cu-n pistol de vopsit le-au albit odată
Roșii numere le-au marcat într-un colț
O piață simplă, veselă și demodată.

Zile, poate două sau trei, între vizite.
Nici poate-atât. N-aveam acasă frigider.
Cumpărături făceam vara mai des, fiindcă
Iarna, la geam stătea crăticioara, în ger.

Puțea ca toți dracii hala de carne
Și carnea era veche, maronie și scumpă.
Aici intram rar și numai atunci
Când alături de mama venea și bunica.

Tejghele metalice pe-un asfalt prăfuit
Cu jghiaburi și canale de sânge
Măcelăria Matache rămas-a-mi în minte,
Cu cârlige, topoare ce oase pot frânge.

Dar groaza și spaima cea mare erau
Când bunica poftea la hala de brânză.
Aici toți dracii aveau riscul să moară!
Așa de tare puțea ce-aveau țăranii să vânză.

Precum tărâmul de mijloc din basme
Așezată printre cele două hale
Matache – piață de legume și fructe
Loc de schimbat bunătăți pe parale.

De mâna-mi, aici, au trăit sau murit
Pepeni, după ce gustatu-le-am dopul.
Roșioare, cartofi, tone de mere, sau morcovi
Aici am cumpărat sau ales. Aici era totul.

O-ntreagă aventură cu amintiri de povestit
“La moldoveni” când ne duceam printre tarabe.
Toate minunile pe-atunci le găseam
la moldoveni, printre nimicuri, de vânzare.

Câtă culoare și viață și zgomot
Răspândea piața (pe lângă duhoare)!
A fost parcă ieri, sau câteva zile în urmă.
Mă ținea mama de mână, printre cântare.

Aici am rămas, undeva, copil.
Timpul, unde și cum … habar n-am.

Locul de moarte a mii de-animale
Căzut-a la rându-i sub druguri de fier.
Nu-mi pare rău. O hală de carne
insalubră și neargă cu-emoție de șantier.

Nimeni, curaj, însă, pesemne n-a avut
Hala de brânză s-o radă la sol.
Nu intru-acolo nici de mă pică cu ceară
Prefer să-mi iau nasul și să-l moi în formol.

Dar piața cea scundă de legume și fructe
Acum este-o hală insipidă și albă.
Și alta mai mare, sufocantă și verde
Unde-au fost moldovenii și berea la halbă.

Și peste toate aceste, drăcia cea mare
Hala cea albă, cea verde și chiar și-aia de brânză
Când ceasul de seară la șapte ajunge
Toate se-ncuie chiar de-ți crapă-a ta rânză!

Cum, mama pădurilor, pot ei să închidă
La șaptele serii, în ziua de vară
O piață întreagă, de parcă-s bebei, nu legume
De-i zona pustie ca dup-o nucleară?!

În fine, mi-e dor de piața cea veche.
Tăcerea, pustiul și amurgul de-acum
Mai tare-mi scormonesc amintirile. Și
coșurile localurilor nu mai scot fum.