Sacoșa ecologică

Merg la Mega Image la Domenii pentru o cumpărătură impulsivă de seară.
Imi aleg un pepene frumos, de 12 kilograme, cu zgomot răspicat la ciocănire și mă duc la casă. Cer o sacosă din pânză, din acelea verzi, plătesc și plec.

Căsuța mi-e situată la numai o stație de tramvai distanță de piața Domenii (vorba vine, căsuța – un apartament micuț într-un bloc vechi, în fața căruia au crescut pomii atât de mult încât soarele-l văd doar la televizor, dacă mă uit), așa că merg pe jos.

E seară și merg cu grijă pe trotuar, ocolind băltoacele în care căzut-au dude și care, acum, emană o duhoare de parcă ți-e mai drag să tragi pe nas o doză de verde de Paris. Pățit-am anii trecuți să trec în graba mare printr-o astfel de băltoacă și nu cred că a fost vreo groapă de gunoi suficient de-ndepărtată în care să-mi arunc adidașii și șosetuțele și tot să nu simt încă mirosul odios.

Mai văd din când în când guguștiuci bețivi care se-nfruptă din dudele în putrezire – fermentare căzute în astfel de bălți rămase după ploaie … părerea mea este că nu sunt sănătoși la cap …

Undeva pe la mijlocul drumului, în timp ce trec pe lângă o mașină parcată pe trotuar, aud un pârâit, relativ vag. Mă uit instinctiv în jos și ridic sacoșa, întrebându-mă în sine dac-oi fi atins cumva mașina. Nici vorbă de atins mașini, dar când mă uit la sacoșița verde proaspăt cumpărată, ce-mi văd ochii?! Pe cusătura laterală, ditamai cezariana de 15 centimetri prin care bebeul – pepene de 12 kile stătea gata – gata să iese afară.

Fi-v-ar sacoșile ecologice să vă fie! gândesc și repede ridic sacoșa la nivelul pieptului, îmbrățisând-o ca pe-o tainică amantă. Auzi tu, să nu fie sacoșa în stare să ducă un biet pepenaș de 12 kilograme fără să facă hernie. Pun pariu că nici ecologică nu e!

Toate ca toate, dar stația aceea de tramvai despre care spus-am că desparte Piața Domenii de blocul în care-mi stă apartamentul nu e tocmai scurtă, în situații de urgență și, deși sunt mare și voinic, cum toată ziua mi-o petrec gâdilând ceea ce prind (tastaturi, claviaturi, chitare, fătuci, etc), brațele mele nu-s tocmai încântate că trebuie să țină un ditamai pepenoiul, ca pe pruncul cel sfânt, până acasă. Așa că îmi comunică aceasta printr-o febră musculară ușoară, numai bună de folosit drept scuză pentru-a masca lenea cotidiană în zilele ce vin.

Ajung acasă, scot pepenele din sacosă și pun berea la rece. A, nu v-am spus?! Am luat și o sticluță sau două de bere. (Da, bine, mă rog, or fi contribuit și ele la greutatea totală, nu zic nu. Dar cât poate un six-pack să cântărească? Și mai ales, văzut-ați voi sacosă care să nu reziste la un pepene și o bere?!)

Tai pepenele felii și-apoi cubulețe și mi-l pun în castronașe. Dezamăgire colosală: lipsit de gust, sărac în culoare, bogat în sâmburi și deloc dulce. Ce păcat! Nici nu cred că-i este foame, coșului de gunoi, la ora asta. Îl arunc mâine dimineață.

Noroc cu six-pack-ul de bere. Mă rog, vorba vine six-pack (adică șase sticle) … mai sunt doar patru.

(PS.: îți dai tu seama ce cufureală strașnică și magică aș fi avut la miezul nopții dacă pe lângă bere aveam norocul să pup un pepene gustos? … )


Leave a Reply

Your email address will not be published. All fields are mandatory.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.