Cântec omului orgolios

Mă deschid. Fiindcă încep să renunț la orgoliu. Fiindcă îi înțeleg negativul impact pe care îl are, fiindcă îl indentific și încerc să-l reduc la tăcere.
Multe am de-nvățat. Dar încep să cred în ceea ce pot face, încep să cred în ceea ce fac. Devine tot mai important pentru mine ceea ce cu-adevărat fac.

E-atât de simplu acum să spun “am greșit” și să întreb cum ar fi mai bine să continui; e-atât de simplu acum să-mi dau voie să evoluez.

E-atât de simplu să spun acum ‘te rog, iartă-mă” și să las al celeilalte persoane suflet să simtă continuarea.

Ce liber de teamă și griji sunt acum când nu mai îmi pasă dacă ratez încercând. Ce suplu și zvelt mi-este zborul când nu mă mai tem de cădere.

Ce simplă și ușoară mi-e viața căci nu mai emit comparații între mine și alții. Doar eu mă pot compara cu cel care-am fost și cel ce voi fi.

Ce caldă lumină și vesele gânduri răsar peste tot când nu mai ezit să spun “te iubesc”, “te doresc” și să simt fără filtru și făr’ de tăgadă sentimente, emoții, privire și glas.

Ce tare mi-e viața de când uitat-am de mine și devenit-am doar eu.

Cine sunt eu?
Sunt cel ce trăiește când orgoliul sfâșește.


Leave a Reply

Your email address will not be published. All fields are mandatory.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.