Category Archives: Poezie

Elemente vitale

Te-asemeni cu apa:
Tu dai viaţă,
Izvor de frumuseţe
Pe care privindu-l,
privirea-mi fericire-nvaţă,
Izvor de liniştire,
Izvor sublim de pace,
Te-asemeni cu apa,
Cu apa care tace.

Fie ca apa care stinge,
Apa inegală,
Apa care frânge
Şi apa ce te spală,
Apa ce răceşte,
Apa care izbucneşte
Şi apa ce te-ncântă,
Să te îmbrăţişeze-n valurile reci şi pline de suflare
Şi cristalin, buzele să-ţi sărute, apa sfântă.

Fie ca râurile-albastre ce năprasnic curg
Peste stâncoase pietre pline de sticlire
Să prindă viaţă şi să te-nvăluie-n amurg
Şi să îţi dea puterea apei şi viaţa-n nemurire.

Te-asemeni cu focul:
Tu sufletul îmi arzi,
Scânteie de-izbucnire
Ce-aprinzi făclia de iubire,
Scânteie-a frumuseţii,
Scânteie ce-nteţeşte,
Te-asemeni cu focul,
Cu focul ce prăjeşte.

Fie ca focul care arde,
Focul mistuitor,
Focul care nimiceşte
Şi focul nemuritor,
Focul dragostei nestins,
Focul vieţii abia aprins,
Focul care dă lumină,
Focul care dă căldură,
Focul ce-aprinde speranţa puţină,
Focul ce-nscrum preface-o natură
Şi focul care transformă verdele în cenuşiu,
Distant să înconjoare şi să apere a ta făptură
Şi de-ntuneric, veşnic protejată fii de către focul viu.

Fie ca flăcările ce zgomotos se-aprind în şemineie
Energie-mprăştiind dintr-un buştean uscat
Să prindă viaţă şi să te-nvăluie-n scânteie
Şi să îţi încălzească sufletul când frigul e lăsat.

Te-asemeni cu lumina:
Tu ochii-mi luminezi,
Lumină a iubirii,
Lumină dată de Soare,
Te-asemeni cu lumina,
Lumina care dă culoare.

Fie ca lumina ce trezeşte,
Lumina care se refractă,
Lumina care încălzeşte
Şi lumina care e intactă,
Lumina ce se descompune-n şapte,
Lumina care dă vitalitate,
Lumina soarelui de noapte,
Lumina care se transformă-n electricitate,
Lumina care ajută frunza să mănânce
Şi lumina ce-nfloreşte bobocul de nalbă
Să te-mpresoare dimineaţa şi să te trezească,
Fii veşnic îmbrăcată în lumina albă!

Fie ca luminile ce noaptea se aprind feeric
Împrăştiind radiaţii în jurul lor
Să prindă viaţă şi să te-nvăluie când e-ntuneric
Şi să-ţi lumine destinul şi-al tău viitor.

Te-asemeni cu aerul:
Tu eşti indispensabilă,
Aer blând al libertăţii,
Aer care răcoreşte,
Te-asemeni cu aerul,
Cu aerul care pluteşte.

Fie ca aerul din atmosferă,
Aerul lichid,
Aerul sub presiune,
Aerul ce iscă furtune,
Aerul care oxigenează,
Aerul care usucă,
Aerul ce parfumează
Şi aerul primordial
Să te cuprindă într-o tandră adiere mlădioasă,
Fii veşnic ocrotită de aerul esenţial!

Fie ca aerul care se-nvârte-n vijelii,
Care distruge totul fără pic de efort
Să prindă viaţă şi cu fineţe să te-nvăluie
Şi să îţi dea suflare pentru-a stinge a suta lumânare de pe tort.

Fineţea apei îţi conturează trupul,
În ochii tăi revăd lumina,
In al tău suflet a focului căldură,
În al tău glas, blândeţea aerului,
In tine reînvie întreaga natură!

Fie ca apa să-ţi dea puterea ei şi viaţa-n nemurire
Fie ca focul să îţi încălzească sufletul când frigul e lăsat
Fie ca lumina să-ţi lumine destinul şi-al tău viitor
Fie ca aerul să-ţi dea suflare pentru-a stinge a suta lumânare de pe tort.

Fie ca apă, foc, lumină şi aer,
Toate-aceste elemente creatoare
Toate împreună, a ta făptură să-nconjoare
Pentru ca să fii frumoasă şi nemuritoare.

2004
(poezie scrisă la vârsta de 16 ani)