Category Archives: Poezie

Relaxare

Nu contează de e marţi sau joi, vineri sau duminică
De e ora 1, de e ara 15,
Nu contează de e marţi sau joi, vineri sau duminică.

De e cald, de e dogoare,
De e rece de e ger,
De soţia pentru unghii vrea eter
Trebuie să ai şi relaxare.

Nu contează dacă ai probleme cu soţia,
Dacă e-n spital gravidă,
Nu te mai gândi ce naşte,
Nu te mai gândi dacă o doare sau e tare,
Nu-ţi mai bate capul cu mica creatură
Du-te undeva-n natură
Cu-o văcuţă care paşte,
Ca să ai deplină relaxare

Cu o inimă-nfocată
Du-te la amantă!
Poţi să bei, poţi să fumezi!
Ia să nu-ţi mai ţii regimul!
Trebuie să seci tot vinul!
Să te relaxezi!

1997
(poezie scrisă la vârsta de 9 ani)

Poemul cățelușei gestante

De la drum lung veneam acasă
În locuinţa umedă şi-ntunecoasă
Situată în Golescu la parter
În zgomotosul şi infectul gării cartier.
Lângă lift o căţeluşă drăgălaşă
Deşi era ceva cam uriaşă
Privea la mine cu ochi mari şi teamă
Cerându-mi parcă să o iau în seamă;
În timp ce îmi priveam corespondenţa
Căţeaua îmi adulmeca prezenţa
La uşa mea se-ntinde lungă, lată;imagine şocantă
Privirea mea îi înconjoară trupul. E gestantă!
Avea pe burtă o mulţime de ţâţuci
Umflate, pline cu lăptuci
Căuta un locuşor să-şi ocrotească
Micuţii pui pe care ea urma să-i nască.
S-a ridicat greoaie, m-a privit în faţă
Avea de foame ochii ca în ceaţă
Şi am promis atunci cu şoapte
Că îi prepar urgent un pic de lapte.
Frecam febril în grabă laptele de praf
Ce-avea albeaţă de orez-pilaf
Şi-transparent castronul cum e gheaţa
Turnat-am lapte dulce ca dulceaţa.
Doar trei încuietori mai trebuiau deschise
Când se aude-o voce ce scoală morţi din vise
-“Ce cauţi aici ? Hai! Marş! Afară!”
Şi pielea de pe mine se-nfioară.
Lovită cu piciorul sărmana căţeluşă
Se-ndreaptă speriată spre marea, largă uşă
Fug după ea, o chem cu dulce şoapte
Ea vine şi priveşte castronul meu cu lapte
În ochii mari şi umezi eu îi citesc recunoştinţa
Dar tremurul de frică îi zguduie fiinţa
Şi pleacă, fuge, aleargă, e-atât de-nspăimântată
De vocea grosolană cu vorba îngălată
A omului cel rău ce n-ajută pe nimeni cu nimic
Şi-mpiedică pe alţii să-l ajute pe cel mic.
Şi astăzi văd în faţă castronul meu cu lapte
Rămas pe trotuar în neagra noapte.

23 August 1997
(poezie scrisă la vârsta de 9 ani)