Category Archives: Poezie

Am țesut

Am ţesut două covoraşe
      Să-mi învălui inima cu ele
      Ca până când voi creşte mare
      Şi până la iubire-adevărată
      Să-i fie cald inimii mele.

Unul este cafeniu
      Ca pământul roditor
Iar altul este verde
      Ca iarba crudă
      Ce-mi înveseleşte sufletul
Şi amândouă sunt urzite-n galben
      Simbolul înţelepciunii
      Şi al soarelui
      Ce viaţa
            o veghează

Petale albe

O uşă se deschide
Un om iese în hol
Şi ce miracol se produce?
  Ca miezul florii
      Oameni se adună
În jurul lui formând un cerc,
Şi zeci, petale albe,
    Mici, dreptunghiulare
Apar ca din senin
    De mâini purtate.

Petale albe, mici, dreptunghiulare
    Carnete triste
        Pentru vize
            De şomer.

Martie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani, cu ocazia unui drum la centrul de ajutor de șomaj din Piața Amzei, București)

Sonetul femeii – de 8 Martie 1996

O zi de primăvară cu soare mult si multe grade minus
Ca toate – aceste zile ale Babei Dochii
Şi după gripă, guturai şi mici dureri de sinus
Sperăm s-avem căldură-n suflet şi ghiocei pe rochii.

O zi ca un simbol al nemurii
Un infinit marcat pe verticală
E ziua ta femeie – zeiţă a rodirii
Creaţie şi creatoare ideală.

În faţa forţei fort de frumuseţe tu înalţi
Cu trupul fin, fragil, făcut spre-a fi iubit
Şi rezonând emoţii ca floarea-n adiere tu înalţi.

Eşti apă şi eşti hrană, eşti noapte şi lumină
Eşti astăzi şi eşti mâine prin rodul dăruit
Eşti şoapta de iubire ce suflete-mbină.

8 Martie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)