Category Archives: Literatură și alte scrieri

Am țesut

Am ţesut două covoraşe
      Să-mi învălui inima cu ele
      Ca până când voi creşte mare
      Şi până la iubire-adevărată
      Să-i fie cald inimii mele.

Unul este cafeniu
      Ca pământul roditor
Iar altul este verde
      Ca iarba crudă
      Ce-mi înveseleşte sufletul
Şi amândouă sunt urzite-n galben
      Simbolul înţelepciunii
      Şi al soarelui
      Ce viaţa
            o veghează

Petale albe

O uşă se deschide
Un om iese în hol
Şi ce miracol se produce?
  Ca miezul florii
      Oameni se adună
În jurul lui formând un cerc,
Şi zeci, petale albe,
    Mici, dreptunghiulare
Apar ca din senin
    De mâini purtate.

Petale albe, mici, dreptunghiulare
    Carnete triste
        Pentru vize
            De şomer.

Martie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani, cu ocazia unui drum la centrul de ajutor de șomaj din Piața Amzei, București)

Sonetul femeii – de 8 Martie 1996

O zi de primăvară cu soare mult si multe grade minus
Ca toate – aceste zile ale Babei Dochii
Şi după gripă, guturai şi mici dureri de sinus
Sperăm s-avem căldură-n suflet şi ghiocei pe rochii.

O zi ca un simbol al nemurii
Un infinit marcat pe verticală
E ziua ta femeie – zeiţă a rodirii
Creaţie şi creatoare ideală.

În faţa forţei fort de frumuseţe tu înalţi
Cu trupul fin, fragil, făcut spre-a fi iubit
Şi rezonând emoţii ca floarea-n adiere tu înalţi.

Eşti apă şi eşti hrană, eşti noapte şi lumină
Eşti astăzi şi eşti mâine prin rodul dăruit
Eşti şoapta de iubire ce suflete-mbină.

8 Martie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Sonetul apei

Întins în pat am auzit un şuierat îndepărtat
Ce şarpe oare uriaş la mine a sosit
Să-mi tulbure odihna şi visul nesfârşit
Surprins şi prin de teamă spre zidul de la sud m-am îndreptat.

Din zid, şi din parchet şi din covor ca norii albi fierbinţii aburi se ridică
Şi după-atâta frig în casă am căldură
Şi vesel arunc haina ce frigului i-a fost armură
S-a spart o ţeavă termo şi-acum pică.

Un aer cald şi umed mă-mpresoară
În dormitor, în living şi-n bucătărie
Şi am senzaţia că sunt în plină vară.

S-a dus visarea şi liniştea şi orice trudă
De a mai scrie versuri chiar pentru iubită
Ce tristă este viaţa într-o cămăruţă udă.

Ianurie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Cristina

E dura boala şi e grea ca piatra
Ce fără lanţ te ţine strâns legat
Şi numai gândurile te mai rup de pat
Iar printre perne cugetările-şi fac vatra.

Am febră, simt în jur un zid de ghiaţă,
Înghit cu nod în gât ampicilina
Şi retrăiesc plăcute clipe de viaţă
Şi-aproape cât doresc să fii, Cristina!

Cu puritate de iubire neîncepută
Tresalţi uşor când gingaş te sărut
Iar părul tău aroma mi-o împrumută
Şi-n faţa gripei el îmi făureşte scut.

1995
(poezie scrisă la vârsta de 7 ani)

Violeta

O! Violeta! Nume de floare
Ce mă ameţeşte cu a ei culoare!
Floare ce-mi atragi privirea
Şi mă faci să te culeg cu o îmbrăţişare tandră.

O! Violeta! Nume de culoare
Ce-mi aduce aroma murelor şi dudelor,
Mici fructe cu savoare
Având în ele toată dulceaţa săruturilor tale.

O! Violeta! Nume de muzică divină
Ce din arcuşul de violă sună!
Ce sufletu-mi inundă cu sunete celeste
Şi inima îmi prinde şi frânge ca un cleşte!

O! Violeta! Nume de-nserare
Ce noaptea o cheamă şi ne aduce
Bucuria revederii astrelor
Ce ne veghează patima dulce.

Păr înmiresmat căzând în valuri
Ca o cascadă zgomotoasă
Ce se revarsă pe umerii tăi fini şi delicaţi
Şi vânt aş vrea să fiu să-l răvăşesc
Să mă-nfăşor în el pe vreme răcoroasă.

Trup înalt, zvelt şi fragil
Ca tija unei plante ce-n Soare se înalţă
Smulgând mănunchi de raze din miezul lui de foc
Ca în iubirea noastră cea arzândă
Nimic şi nimeni să nu mai aibă loc.

Nume de floare
Nume de culoare
Nume de-nserare
Şi nume de fată
Provocându-mi dragostea
Să se destăinuie.

Noiembrie 1995
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Iarnă cu Virginia

O! Iarnă aducătoare de flori miraculoase
Ce-mbracă negre ramuri rămase triste, goale
Tu! Ce transformi toţi pomii în gingaşe magnolii
Te-aştept cu nerăbdare ; ieri mi-ai trimis doar solii.

Deşi este cam frig în casă
Alături de Virginia nu-mi pasă
Şi amândoi privim la daruri;
Micuţe flori ce ai presat pe geamuri.

Şi din troiene de zăpadă
Un cal troian ne-am ridicat
Prin nepătrunse porţi pătrundem lumi de vise
Lăsând în urma noastră un tom versificat.

1995
(poezie scrisă la vârsta de 7 ani)

Prima ninsoare

O! Ce minunat e când începe ninsoarea
Ninsoarea anunţând venirea în pas grăbit a iernii
Ce sufletul ca macul mi-l îmbujorează
Pe când tristeţe altora aduce.

O! Cât de ameţitoare era căderea
Neîncetată a fulgilor mari
Aidoma fluturilor în picaj
Ce năvăleau sălbatic spre pământ
Dar neştiind că merg spre umedul mormânt.

O! Cât de mult mă-nveseleşte
Alba zăpadă cu farmec ireal
Ca o nuntă-nvelită-n mătase albă şi voal
Ce-n urma gerului ce s-a lăsat
S-a aşezat într-un mic strat.

Şi de atâta strălucire albă
Am ameţit. Apoi, privind în jur tăcut
Pătruns de-o vrajă neştiută
Imense flori multicolore am văzut.

Şi-n zorii dimineţii, în frigul de la geam
Eu am zărit un ţurţure dormind
Şi amuzat am râs când părul-mi pieptănam
Făcuse gheaţa hmm! De dragul meu o glumă!

7 Noiembrie 1995
(poezie scrisă la vârsta de 7 ani)

Ceața

Buletin meteorologic:
Sunt şase grade şi e ceaţă!
Privesc pe geam
Nu-mi place şi mă scutur: brr!

Pornesc grăbit la şcoală
Ajung în parc şi fascinat mă uit în jur
O! Ce privelişte de neînchipuit
Mi-a aşternut în cale ceaţa!

O! Minunate ore ale dimineţii
Pe care v-am dormit mereu
Culcându-mă adesea la ore prea târzii
Prea prins de şah, pictură şi scris de poezii.

Necirculând la ore matinale
Nu am avut plăcerea de-a privi
Cum totul, cu un voal ca de mireasă,
Cu aer rece, umed, deci cu ceaţă
Se-nvăluie adesea –n dimineaţă.

Ceaţa fiind ca un abur opac
Îmi obtura vederea-n profunzime
Călcam puţin nesigur, pe asfalt,
Privind la oamenii doar albe umbre.

Când am ajuns la şcoală
Şi am privit din nou pe geam
Cuprins de supărare am remarcat
Că se născuse o nouă zi cu soare.

6 Noiembrie 1995
(poezie scrisă la vârsta de 7 ani)

Prima zi

Era o zi plăcută de septembrie
Cu un soare luminos şi arzător
Ce sufletul mi-l încălzea
Zi în care eu
Cu o codiţă fluturândă-n vânt
Şi îmbrăcat în haine albe
Veneam ca la o nuntă
Prin frumuseţea munţilor de flori
Ce nu veneau la nuntă
Ci la clasa I- a C
Unde am fost întâmpinat
De doi ochi negri, veseli,
Imenşi, de neuitat.

A doua zi de-nvăţământ,
Zi mohorâtă şi dezgustătoare,
Privirea ei pătrunzătoare
M-a luminat, m-a liniştit.

De-atunci, în fiecare zi,
Eu vin la şcoală bucuros
Şi cu emoţia-ntâlnirii
Cu doamna profesoară
Atât de caldă şi încântătoare
De am uitat
Şi am numit-o doamna Doina.

Şi nu-mi dau seama
Cum de micuţii mei colegi
Nu pot a înţelege
Să nu vorbească-n clasă
Făr-a fi-ntrebaţi
Să nu mănânce-n oră
Şi să nu se bată
Că toate acestea supărare îi aduc.

Vor trece anii
Voi fi mare,
Şi ori de câte ori
Într-un anume loc
Într-un dulap, pe-un raft
Eu voi privi o blondă codiţă
Culcată pe un alb prosop,
Mă voi gândi cu drag la Dumneavoastră
Aceea care aţi făcut din mine un adevărat bărbat.

Septmebrie 1995
(poezie scrisă la vârsta de 7 ani, cu ocazia primei zile de școala, clasa I)