Category Archives: Literatură și alte scrieri

Rondelul arșiței depline

În arşiţa deplină ca-ntr-un arzând pustiu
Cu aurii nisipuri ca numele-ţi de aur
Mă înăbuş fără aer ca un mic scatiu
Închis în colivie de un meşter faur.

În ochii tăi iubito, o lacrimă stăluce argintiu
Şi farmece ascunzi, o! Gingaş mic tezaur
În arşiţa deplină ca-ntr-un arzând pustiu
Cu aurii nisipuri ca numele-ţi de aur.

Mă simt atât de singur şi cerul
Pământiu aş vrea ca să devină asemeni unui maur
Să îmi aducă ploaia cu stropul argintiu
Să strâng în braţe fata cu numele de aur
În arşiţa deplină ca-ntr-un arzând pustiu.

24 August 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Vara

O căldură dogoritoare te fleşcăieşte
Şi îţi găseşti plăcută relaxare
Deşi răcoarea-i plină de dogoare
În emineşciană librărie unde o dulce fată te-ncălzeşte.

Afară e dogoare, înăuntru e dogoare şi-n mine-i o dogoare şi mai arzătoare
Ce-i provocată de-acel nume incandeşcent aurifer
Şi un fior se furişează-n mine şi nu e efemer
Când un pupic îţi dau pe fata ta încântătoare.

Când degatele-ţi fine învăluie o carte
Ce o oferi cu-n zâmbet şi-un “vă rog poftiţi”
În mine arde totul şi ochii-mi te privesc uimiți.

O! Aurelia, iubita pe care o aştept de-atâta timp
Pe tine te ador şi împreună vreau ca noi să fim
Şi-o vară neşfârşită să ne fie unic anotimp.

23 August 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Alina

Alina, alinare, alintare
Mângâietoare şoaptă ce vine prin efir
Purtată vară, toamnă, iarnă, primăvară
De un etern primăvăratic vânt zefir.

Alina, lină apă, zglobiu e râsul tău
Cu farmece ţi-este glasul, cu muzică în undă
Sonorităţi acute emiţi când vezi un şarpe
Ce fuge, fuge, fuge, de tine să se ascundă.

Închid încet pleoapa, încerc în gând să văd
Imaginea Alinei ce îmi apare albă
Învălurată cală cu farmec de mireasă
Iar eu cu gingăşie o rup şi-o prind în salbă.

Alina, alinare, alintare
Pisică drăgălaşă, neagră cu ochi verzi
Deosebite vorbe îmi dăruieşti total
La radio într-una privesc, dar nu te vezi.

august 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Plimbare în noapte

Mersu-n viteză parcă-i bătaia inimii tale
Ce mă zgâlţâie aidoma curentului electric
Când ocoleşti hârtoapele precis şi milimetric
Şi frânele-mi provoacă lovirea bărbiei de scaun când apeşi pe pedale.

Tic-tacul ce semnalizează stânga ori dreapta
Parcă-i ceasul ce-mi numără clipele vieţii
Ce le socot pierdute când nu îţi aud şoapta
Şi trist străbat zăpada urcând domol nămeţii.

În întunericul străfulgerat de lumini trecătoare
Citesc texte copilăreşti cu al tău copil pe banchetă
Îmi întipăresc întruchiparea distinsă în suflet ca pe o dischetă
Cum vântul spre mine trimite pletele-ţi negre, mângâietoare.

Eşarfă să-ţi fiu la gâtul fragil, ca un şarpe de mătase răsucit,
Clipă de clipă să simt cum vibrează-al tău sânge în vene,
Săruturi prelungi şi multiple să-ţi dărui perpetuu pe gene
S-adulmec aroma iubirii, a buzelor tale suflare ce-n mine induce un fior fericit.

Bordura e-n faţă; maşina se opreşte cu scrâşnet de frâne şi şoapte,
Săruturi, îmbrăţişări toride, iată despărţirea e aproape,
O ultimă privire şi ochii-mi se ascund sub pleoape
Să nu mă vezi că plâng că s-a sfârşit plimbare mea cu tine-n noapte.

August 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Furtuna

Un foşnet printre ramuri murmurat
Mi-a dat senzaţia că deja plâng toţi norii
Din faţa geamului perdeaua am îndepărtat
Prin lat ecran să simt plăcerile răcorii.

După căldura sufocantă, uscată, arzătoare
Am contemplat deci norii negri adunaţi
Şi cu febrilă aşteptare-a ploii binefăcătoare
Priveam la trecătorii de fulger luminaţi.

Un pocnet sec, ghivece răsturnate
Şi flori întinse pe pământul gol
Şi cioburi, troznete şi geamuri fărâmate
Furtuna începuse să-şi joace-ntregul rol.

Un vânt puternic suflă dur, tenace
Copacii frământau un aluat din frunze
Cu zeci de braţe uriaşe, flasce
Ce se-agitau ca văluri de meduze.

Cortină albă, grindina-n haotic ritm cădea
Sluţind cu gheaţă ce-ntâlnea în cale
Prin valuri mari de apă, pământul se pierdea,
Credeam că totul va pleca la vale.

Lemnosul urlet de printre perlele de gheaţă
Purtat cu vuiet de vântul furios
L-am înţeles în zori de dimineaţă
Căzuse un copac imens cu miezul putred, ros.

Mi-Ai ascultat dorinţa şi ruga în vreme de furtună
Lumina casei mele astfel Tu Ai redat
Aşa cum mie ca fiinţ-umană
VIAŢĂ ŞI LUMINĂ ŞI CALE TU AI ARATAT.

iulie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Acele pinilor țepoși

O! Voi brazi şi pini ţepoşi
Verzi, decoloraţi şi arţăgoşi!

Acele pinilor ţepoşi
Ca dragostea tot ţepoasă
Dar cu ţepii înfierbântaţi
Înţepându-ne şi arzându-ne.

Acele pinilor ţepoşi
Ca firele de iarbă verde
Şi ţepoasele ace de pe tulpina trandafirilor
Ace ocrotitoare ale rozei.

Acele pinilor ţepoşi!
Am vrut să-ţi ţes pe bluza de dantelă
O bluză din acele ţepoase de pin
Să fii veşnică şi verde ca ele
Dar acele ţepoşilor pini te înţepau
Şi-am renunţat
Iar tu veşnică nu vei fi, Luiza.

Acele pinilor ţepoşi
Ca smaralde ascuţite înşirate
La gâtul iubitei
Spre a-i da strălucire, puritate.

Acele pinilor ţepoşi
Ca un arici imens
Apărându-mă de toate relele
Şi dându-mi puterea lui nepieritoare.

Acele pinilor ţepoşi
Formând zeci de clopoţei
Ce îmbracă ramurile pomului
– Sunaţi, cântându-mi bucuria!

Acele pinilor ţepoşi
– Salut! Aici adesea vin
Si la necaz, durere, dar şi la bucurii
Să mă destăinui şi să mă-ntăresc
Privind la verzi, ţepoase, acele de pin.

1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Un motiv pentru-a iubi femeia

Întâi şi-ntâi un mic nimic eram
O semincioară bărbătească ce doar la microscop se observa
Şi care penetrând ovarul mamei
A început să mă dezvolte embrion.
Cu zilele care-şi urmau fireasca succesiune
Eu tot creşteam şi tot creşteam
Şi prin miracolul creării am devenit un bebeluş
Care plutea într-un lichid din abdomenul mamei.
Când a-mplinit opt luni acest bebel
Pe dată a ieşit la suprafaţă prematur
Cu primele orăcăiri ce pentru mamă
Se combinau în muzică divină.
Cu multă grijă m-a crescut şi alăptat
Şi sărutări mi-a dat fără măsură
Şi neştiind ce am speriată se trezea
Când două ore-n fiecare noapte continuu eu plângeam.
Dar tot în fiecare noapte
Oricând, oriunde şi oricum
Eu mă trezeam şi mormăiam din dinţi
Maţaj ! Maţaj ! Maţaj ! Şi mama
Din visul nevisat pe-ntreg era trezită
Şi fârca! Fârca! Fârca îmi făcea
Masaj nocturn cu aspre-calde mâini.
Am fost crescut de mama şi o bunicuţă
Cu dragoste şi bucurie multă
Acesta este unul din motive că iubesc femeia
Femeia mamă născătoare de viaţă.

Iulie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Noapte albă

Noapte albă
Noapte săgetată de lumină
Care într-o clipă se face
O zi cumplită de dragoste
Ameţită de ea însăşi
Fiindcă se numeşte dragoste.
Ea ne-a ameţit şi pe noi
Nu mai ştim unde ne aflăm
Nu mai ştim cum ne cheamă
Nu mai ştim nimic.
Sub astrele cerului albastru
Care ne-au dezmeticit puţin
Cine oare ne-a adormit şi ne-a trezit?
Din nou pe pluta noastră?
Dar noi nu mai pluteam în lumea noastră,
Nu mai eram nici în Atlantic, nici în Pacific
Eram în altă lume
în altă împrejurare
Dragostea ne-a adormit
Şi-n timpul acela
Ne-a transbordat într-o lume
Necunoscută până în clipa aceea
Dar pe noi tot dragostea ne interesa
Dragostea într-o lume încă nevăzută
Şi doar Sophora Japonica înflorită
Stă cuminte şi ne priveşte
Cum pluteam la nesfârşit
Pe apa necunoscută
Spre neştiut.

Iunie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Sonetul câinilor fără stăpân

Străpunsă era strada de sunete acute
Flămând gonea galopul mut şi-nspăimântat
Al câinilor, săgeată îndreptat
Spre urlete – chemări de ei doar percepute.

În salturi sincopate şi ritm sincronizat
Cu aspectul dezolant şi disperat,
Degeneraţi de boli dar sufletul curat,
Ei au pornit în ajutorul câinelui ostracizat.

O! Ce reacţie umană, ades plecată dintre noi
Aceea de aţi ajuta un semen la nevoie
Am întâlnit la câinii ce-şi duc traiul în gunoi.

Astfel, în drumul meu spre şcoală, în aspra dimineaţă
Ce somnul neplecat cu răcoare căuta să mi-l alunge,
Eu am primit în stradă o lecţie de viaţă.

Mai 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)

Primăvara

Primăvara ochii-ncep să ţi-i orbească multitudini de culori,
Îmbrăcate în veşmânt de flori,
Ce-mpodobesc pomii înainte de a-înfrunzi
Sau ce răsar prin iarbă într-o bună zi.

Aşa cum primăvara iarba se trezeşte la viaţă,
Sub calda privire a Soarelui
La fel şi eu sub dulcea-ţi privire pătimaşă
M-am retrezit în astă dimineaţă.

Primăvara lacurile prind a-nvălura
Zăcute ape sub pojghiţa de gheaţă,
Ape ce freamătă-n a zefirului suflare, ce-mi dă o stare
De a porni spre o nouă viaţă.

Şi nu cred că vreodată am să uit
A anului această primăvară
Când o ninsoare aprigă şi-un ger cumplit
Au înălbit tot scuarul înflorit

Şi zeci, micuţe, flămânde vrăbiuţe
În corcoduşii-n floare-au năvălit
Mâncând suavele înmiresmate flori din ramuri
Şi fructe-n locul lor n-au mai rodit.

Dar nu m-am supărat pe vrăbii
Îşi cer sublimul drept de a trăi
Şi teama să nu moară-nfometate
Le-a indicat un mod de –a se hrăni.

Sunt drăgălaşe vrăbiile, nu contest
Şi-mi plac şi ciorile croncănitoare
Dar primăvara, cu nostalgic dor, aştept
Să îmi aducă stoluri de păsări migratoare.

Când cu atenţie mă uit
Prin urme de zăpadă rămase pe pământ
Zăresc firave viorele
Ce trupul tău mi-l amintesc
Şi ochii tăi asemenea cu ele.

Aprilie 1996
(poezie scrisă la vârsta de 8 ani)