Category Archives: Literatură și alte scrieri

Doi ani sau s-a dus dracului totul

Asta nu-i neapărat o poezie.
Fără rimă, ritm sau alte șiretlicuri,
Vreau să recunosc a vieții ironie
Și să mă amuz de orișice nimicuri.

Scris-am cu un timp în urmă-o scurtă poezie
În care-mi exprimam regretul la trecerea unor 8 luni
Ce nu îmi aduseseră dorințe împlinite
Ci numai amăgeală și minciuni.

Ei bine, orișicât de mult mă doare
Totuși nu pot să nu consemnez
Că trecut-au doi ani pe sub soare
Și la ăla negru s-a dus tot ce venerez.

Și da, știu, că rima doare și cu soare
Nu e tocmai cea mai bună
Dar să mergem mai departe,
Că nici poezia nu e tocmai strună.

Revenind deci la idee,
Dacă dup-opt luni pierdusem rostul
Acum c-au trecut doi ani
Spun ca s-a dus dracului totul.

Ce vise pierdute sau amintiri uitate?
Ar fi bine dac-aș mai avea un vis pierdut
Căci ast-ar însemna că mai am totuși ceva!
Ei bine: zero (și e de-ăla absolut).

În fine, hai să nu lungesc povestea
Căci dacă-i prea lungă s-ar putea să nu se termine frumos
După cum prea bine Hemingway o spune maiestuos
Ideea-n sine cred c-ați înțeles
Hazul și necazul să le-amestecăm cu interes
Singura curiozitate care mă ciupește-acum:
Oare ce-o fi când se vor fi dus trei ani pe drum?

Dar pân-atunci mai bine să ne amuzăm
De titlu, ironie sau situația în sine
Versul șchiop să nu îl criticăm
Iară pân’ la anul: numai bine!

A, și fiindc-am zis că nu pun rimă,
Ritm sau alte șiretlicuri poetești
M-am luat cu vorba și-am uitat puțină.
Deh, așa e când stai la povești.

2010
(poezie scrisă la vârsta de 22 de ani)

Povestea pierdutei iubiri

Te-am cunoscut din întâmplare
Fatidică zi, fatidic moment,
Şi de-atunci hoinăresc în vâltoare,
Într-o straşnică furtună de-ndoieli şi sentiment.

Erai îmbrăcată în roz
Proaspăt ieşită de sub duş, cu păr văluros,
Doi ochi strălucitori, guriţă fierbinte
Şi-un trup de model cu-n contur spectaculos.

Început-am dar să vorbim
Şi aflat-am că te pasionează programarea
Şi mă vrăjeai că privea ta de serafim
Şi cu fiece vorbă mă făceai să îţi simt chemarea.

M-am îndrăgostit de tine fără drept de apel
M-ai fermecat din prima clipă într-un mod deosebit
M-ai făcut să cred, m-ai făcut să sper
Că iubire curată şi astăzi mai e de găsit.

Te-am condus apoi la tren după ce in prealabil
Ne-am plimbat prin magazinele de electronice
Şi-au urmat apoi două săptămâni în care
Sentimentele-mi deveneau tot mai statornice.

Ai lipsit la un moment dat pentru vreo câteva zile
Era pe vremea când nu-ţi aveam numărul de telefon
Şi m-am speriat fiindcă nu mă anunţaseşi de a ta plecare
Trebuia de atunci să-mi dau seama că eram pentru tine-un bufon.

Dar venit-a apoi acea zi frumoasă
În care din Brăila în Bucureşti te-ai întors
Te-am aşteptat în acea dimineaţă la gară
Am aşteptat să revii, să te văd, să te simt.

Şi te-am însoţit apoi până la facultate
Să-ţi iei repartizarea pentru camera-n cămin
S-aducem bagajele colegei tale pentru a lua patul de jos
Şi de-atunci început-au să vie spre mine numai zile de chin.

Numai eu ştiu cât de mult doream o secundă în plus să petrec lângă tine
Şi câtă importanţă dădeam fiecărui cuvânt ce-l rosteai
Dar n-am ştiut cât de bine te joci tu cu vorbele
Şi că prin ele tu de fapt mă-ndepărtai.

Şi din nou ai dispărut fără a mai da vreun semn
Şi fără a răspunde la email-uri, mesaje, apeluri
Şi Doamne! Cât de fraier am fost să continui să sper
Fără să văd că visul ce-aveam era efemer.

Vorbeam la telefon când erai în Galaţi
Sau cel puţin aşa mi-ai spui că eşti
Era pe vremea când sunam şi sunam şi sunam
Şi-atunci început-ai a-mi spune poveşti.

„Pe mine mă impresionează când cineva încearcă să m-ajute
Să mă-nţeleagă, să-mi fie aproape, dar nu îmi spune asta
Nu pot să te premiez pentru ceva ce tot îmi spui că faci
Învaţă să-mi vorbeşti prin a tăcea şi cu-asta basta!”

„Din ce petrec mai mult timp în compania cuiva
Din asta să mă-ndepărtez de el mai mult îmi doresc
Fi-mi alături fără să comunici, doar atunci vei evolua
Din ce te-apropii mai mult, mult am să mă mai feresc.”

„Tu nu ai înţeles că eu nu-s genul de persoană
Care în fiecare zi să dea semne de viaţă
Aşa sunt eu, de nu-ţi convine pleacă!
La fel ca toţi care consideră că sunt de gheaţă.”

Şi-am tăcut şi-am crezut că ce-mi spui e-adevăr
Şi-am căutat demonstraţii să-ţi fac, printr-un fel nu-ştiu-cum
Că ce spun şi ce simt nu sunt vorbe în vânt
Şi că nu te-aş răni precum alţii făcut-au pân-acum.

Şi astfel căutând modalităţi de demonstrare
Am încercat să înţeleg misterul ce te-nvăluia
Să îţi arăt că, să am grijă, de tine, sunt în stare
Că pot să-ţi fiu alături şi să-ţi descopăr fericirea.

„Fericirea nu există cât timp avem conştiinţă
Decizia am luat-o-ntimp şi logica mi-am folosit
Şi-acum şi ţie îţi aduc la cunoştinţă
Decis-am deci că niciodată eu n-oi avea iubit.”

„Toate cuplurile se sparg
Iar iubirea rostită se sfarmă
Prietenia în schimb e-un catarg
Nu e chip s-o doboare vreo armă.”

Ţi-am spus să nu te joci cu sufletul meu
„Atunci şterge-mă din listă” ai zis
Şi spus-am să fac asta, mi-e imposibil de greu
„Atunci nu îmi impune!” ai concis.

„Atunci când laşi un băiat să-ţi cumpere mâncare
Înseamnă că accepţi ceva, dar eu n-accept nimic”
Nu ţi-am cerut nimic şi fraier m-ai considerat
Un simplu-ndrăgostit ce poate fi uşor manipulat.

Venit-am vesel să îţi povestesc de proaspăta mea angajare
Venit-am apoi să te iau, boxe a-ţi lua, ca să mergem
„Mă deranjează că ştii unde stau. Mă enervez doar la gându-mi
Că vii şi pe frunte mă mângâi, colegele deranjându-mi.”

Spectacolul cu DOD din iarnă, văzut-am împreună
Şi-ndrumul de întoarcere trimis-ai telefon
„I’m gonna beep you every day now, so u’d better answer”
Şi-acum mai aud ca pe-un trist megafon.

Dar de-ndată ce ţi-am găsit job, făclia-ndependenţei ai aprins
Timpu-mpreună pierdut ars-a în fum
Iar bruma de-importanţă ce-avut-am s-a stins
Căci „mult mai gustoasă-i salata acum”.

„Ce hoteluri există pe-aici şi ce preţuri?
Căci cu şcoala veni-va în martie-un prieten
Şi rugat-a pe mine să-i găsesc loc de cazare
Poate-mi spui dacă afli aşa, de-ntâmplare.”

„Iar la vară voiesc a mai merge în State
Doar aşa, pentru-o săptămână, cel mult
Bine-ar fi de-aş face rost de bani pentru acte
Ce mişto că din vară, după legea lor, sunt adult.”

Şi ai venit apoi şi-ai stat la mine-acasă
Şi-ai râs cu el, şi ai vorbit şi te-ai distrat
Ce straşnică plăcere probabil ai simţit când chiar cu mine-n cameră
Ai plănuit în tot detaliul excursia lui Paul şi întâlnirea voastră.

„Dintre toate mp4-ul e cel ce mult mi-a mai plăcut
Căci însoţit-a n-a fost de-un mesaj cu te iubesc
Ştiu că-s a tale sentimente, dar eu aşa am perceput
Căci parcă de tine mi-ai impune să îmi amintesc.”

Voit-am doar un sfat pentru a descifra a ta straşnică taină
Dar cum pe tine spre-aţi atinge visul nimeni nu te ajuta
De ce-ai fi ajutat pe cel ce te iubea fără tăgadă?
Ales-ai deci, mai bine, că-i, a mă-ignora.

Ţi-ai pus apoi contor, numărătoare inversă
„E pân’ la ziua mamei, nu cumva să uit”
Şi mai aveai tupeu când te-am condus la gară
Să spui că nu te-ntorci mai repede de 15, luna primăvară…

Şi-apoi la telefon când ţi-am spus „La mulţi ani” de ziua ta
Ai continuat să spui ce eşti acasă unde-i mare plicitiseală
„E-adevărat, fiindcă nu-mi puteam imagina
Că pentru tine adevărul ieşise la iveală.”

Prea mult eu venerez şi iubirea iubesc
Prietenia n-o cred, pentru mine nu-există
Dar mă-ntreb, să vorbeşti de-un sentiment prietenesc
Ce tupeu! Când la tine minciuna persistă.

Între prieteni nu-există minciună, secret
Iar tu spus-ai poveşti cu-n talent de artist
Cerut-am doar sinceritate şi un pic de respect
Ce păcat, dar, că tu „nu gândeşti comunist”.

Şi ne-am reîntâlnit astfel, pentru a-ţi asculta părerea
Crezând că-ntr-adevăr, ceva concret vei spune
Dorind să aflu versiunea ta
Asupra celor ce le plănuiseşi de minune.

„Şi dac-aş spune da?…
Şi dac-aş spune să o luăm încet?…
Dar dacă aş fi spus nu?…
Să n-ai din a mea vină vreun regret.”

Şi-atunci am zis hai, what the hell?
Să mai acord o şansă; poate, cine ştie?
Oricum iubirea-i mare şi repede nu trece
Aşa că te-am sunat iar tu, târziu, răspuns-ai rece:

„Probabil ai crezut că dup-acea discuţie suntem apropiaţi
La fel ca-ntotdeauna, prefer a cred eu că suntem”
Dar vezi tu, că al tău „întotdeauna” fost-a doar o minciună
Iar eu rămas-am orator pe-a adevărului tribună.

Nu mai vin deci acum să te mângâi pe frunte
Nici să te sun nu mai caut cu-ardoare
Nici gustul salatei să-ţi răpesc nu mai vreau
Şi nici să mai repar pentru tine orice eroare.

Probabil c-am meritat să te porţi cu mine aşa
Probabil că am fost un nesimţit,
Dar tu priveşti din minciună, iar falsul implică orice
Dinspre adevăr privind-a să ştii că te-am iubit.

Nu te acuz şi nu-ţi port pică
Eu nu întorc lovitura prin lovire
Rămân vertical şi nu-ţi doresc decât
Ce ţi-am dorit dintotdeauna: Fericire!

03.06.2008
(poezie scrisă la vârsta de 20 de ani)

Alegeri

Te-am iubit, Te iubesc, Te iubesc,
tragică beţie
prostească încăpăţânare
Te-am iubit, Te iubesc, Te iubesc,
fără scăpare.

Te-am crezut, Am crezut, Am crezut,
speranţă deşartă
năzuinţă pierdută
Te-am crezut, Am crezut, Am crezut,
credinţă căzută.

Am iubit, Am crezut, Am sperat,
iubire curată
sinceritate deplină
Am iubit, Am crezut, Am sperat,
iar Tu Ai Trădat.

06.05.2008
(poezie scrisă la vârsta de 20 ani)

 

8 luni sau Mi-am uitat visul

Te-am cunoscut din pură întâmplare
Două direcţii intersectate din hazard
Şi doi străini, cu vise fiecare
Prea multe taine ascunse sub fard.

Am alergat spre tine, dar alergam in oglindă
Am căutat să te-nţeleg, dar aveam ochii închişi
Suntem atât de la fel, dar total diferiţi
Suntem doi frumoşi îndrăgostiţi.

Două suflete pe care destinul le-a pierdut la ruletă
Plătim greşeala unui stăpân nebun
Condamnaţi la o eternitate-n suferinţă
Condamnaţi să plătim preţul de a fi fiinţă.

Lumea ta şi realitatea
Captivă eşti între-aste două lumi
Lumea mea şi realitatea
Captiv sunt eu între-aste două lumi.

Picături de apă-n baloane de săpun
Suntem la fel, suntem sortiţi a fi-mpreună,
Dar de ne-apropiem, baloanele s-ar sparge
Şi-am retrăi aceeaşi minciună.

Cu cât m-apropii, mă-ndepărtez de tine
Cu cât te caut, te rătăcesc mai mult
Trei lumi dinstincte, realitatea şi-ale noastre
Mulţimi disjuncte-ntr-un univers ocult.

Am uitat care mi-e visul
Mi-am pierdut definitiv ţinta
Sunt doar un călător în derivă
O simplă pagină-ntr-a destinului arhivă.

Am uitat să visez, am uitat să zâmbesc,
Am uitat să mai sper, am uitat să mai cred,
Am uitat ce-am visat, am uitat ce-am dorit,
Am uitat să trăiesc, am uitat ce-am iubit.

Sunt doar un călător, un călător în derivă
O pagina clasată-ntr-a destinului arhivă.

06.05.2008
(poezie scrisă la vârsta de 20 ani)

Lasă-mă!

Lasă-mă să te iubesc mereu
Lasă-mă să văd lumina ochilor tăi
Lasă-mă să-ţi demonstrez că pân’ la primul jubileu
Voi găsi tot timpul noi căi

Prin care să-ti arăt că te iubesc.
Lasă-mă în versuri să te cânt
Lasă-mă lângă tine să trăiesc
Lasă-mă să te sărut sub Sfântul Jurământ.

Lasă-mă să demonstrez întregii lumi
Că încă se mai poate
Ca doi îndrăgostiţi să trăiască împreună
Şi să se iubească până la moarte.

Lasă-mă să am eu bucuria
De a-ţi vedea seninul chip în mii de dimineţi
Lasă-mă să fiu cel alături de care să pleci în călătoria
Pe care o parcurge omul de-a lungul salei vieţi.

Lasă-mă să cred în tine
Lasă-mă să fiu cel în care să crezi
Lasă-mă să te fac fericită
Lasă-mă să fiu cel pe care oricând să-l visezi.

Lasă-mă peren să te apăr
Şi să te protejez ca pe un fulg de ochii Soarelui
Lasă-mă să fiu cel ce va merge cu tine
Pân’ la finalul finalului.

Lasă-mă să fiu cel căruia să-i spui „DA”, la Altar
Lasă-mă să te îmbrac în flori pentru Sfânta Cunună
Lasă-mă să te duc în luna de miere şi mărgăritar
Lasă tot şi haide să fim împreună!

Martie 2008
(poezie scrisă la vârsta de 20 de ani)

Inocența exibiționistă

Ce tragic paradox
Când inocenţa se dezbracă
În braţele unui străin,
Iar chipul de copil
Ce trist că ştie să trişeze
Şi foarte simplu poate să mascheze
Dezmăţ, destrăbălare, cu-n zâmbet infantil.

Ce moarte prematură
A sufletului şi-a iubirii
Se poate-ascunde-ntr-o sclipire
A unor ochi fermecători.
Prea multă depravare
Inundă-a-spiritului lumânare
Degradând orice valori.

2006
(poezie scrisă la vârsta de 18 ani)

Este de-ajuns!

De şefi şi de stăpâni mi s-a urât
Nu vreau să se-urce, pe spinarea mea, la apogeu
Nu-i mai ascult şi nu mă mai plec decât
În faţa mamei şi-a Lui Dumnezeu.

În focul disputelor nu-mi mai ard mâna
Pentru orice faţă, cinstită, aparent
Girez doar pentru propriile-mi gânduri şi instincte
Încrederea-mi n-o mai câştigă aproape nici un concurent.

Oricine crede că mă poate domina,
Că poate să-mi schimbe gândirea, sau să mă conducă
Să nu se-aştepte că-l voi respecta,
Izbânda să nu spere c-o apucă.

Doar visele sunt cele pe care le va avea mereu,
Fiindcă, să mă-nvingă, niciodată n-am să las
Şi-n pofida oricărei iluzii, întotdeauna, eu
Mai am câte un as.

Un as în suflet şi altul în gândire,
Nimic nu poate să îmi clatine fundaţia
Continui să iubesc, să cuget şi nu cedez când mi se-ncearcă o oprire,
Dar tentativa îi provoacă celui ce o comite, fulminaţia.

Imun mă-nfăţişez în faţa vorbelor murdare
Şi lesne, pentru nimeni, să mă jignească, nu-i;
Prin gloata profitorilor şi-a imbecililor eu tai cărare
Şi las eşecul să le-ofere al său gust amărui.

Când sabia scârnavului cuteză să m-ameninţe
Eu mă ridic în faţă-i cuprins de verticalitate
Şi-mi concentrez întreaga forţă împotrivă-i
In jurul meu crescând ca scut, principiul de moralitate.

Apar ca o fantomă şi-i tulbur pe cei ce mă atacă
Şi-i nimicesc pe cei care-mi ating iubirea
Aliat îmi este timpul şi îi împiedică să se refacă
Sortită, deci, pentru ai mei duşmani, este pieirea.

Sunt protectorul oricărui suflet cinstit
Şi apăr femeia, frumosul, dreptatea
Nu le consideraţi, deci, ţinte de lovit
Nu v-ascundeţi în ele fatuitatea.

In palida umbră lăsată de-onoare
Mi-e casa, mi-e viaţa şi tot ce iubesc
Şi-ntr-o imensă, de lumină, revărsare,
Stropul de-adevăr, să transform, îmi doresc.

Mă hrănesc din gândire şi dragoste pură
Teluric şi cosmic scopul mi-l simt:
Salvgardarea amorului şi-a cinstei aură;
De-mi voi atinge ţelul? Eu astfel presimt!

Precum calul Troiei, în mine ascund
Săgeţi şi venin şi foc şi fiori,
Am arme-ncastrate în sânge, profund
Sunt diverse, letale, cu multe culori.

Sunt armele pe care încerc să le-opresc,
Dar n-am să ezit, dacă situaţia va cere,
Să le dezgrop, să le-ntorc şi să le folosesc
Să-nving inamicul cu propria-i putere.

Sunt arme care în timpul de pace
În evidenţă se-arată a fi doar calităţi,
Dar de sunt provocate, ele se pot preface
În dihănii umplute cu atrocităţi.

Sunt arme, repet, ascunse în mine,
Pe care eu nu vreau să le activez
Controlate puternic de trup şi de suflet,
Dar pe care continui să le păstrez.

Sfatul meu, deci: nu aprindeţi al bombei fitil
Nu profanaţi ce-mi este sfânt şi drag
Sau în răstimpul cât durează un scâncet de copil
Pe capete cădea-veţi ca perlele dintr-un şirag!

2005
(poezie scrisă la vârsta de 18 ani)

Teama

Mă tem de viitor,
Mi-e teamă de trecut,
Mă tem de prezent,
Mă tem de necunoscut.

Am lăsat în urmă multe amintiri
Şi vreau să le caut şi vreau să le găsesc;
Mă tem de schimbările ce-au putut să apară,
Mi-e teamă, căci nu ştiu de voi afla ce-mi doresc.

Mi-e teamă să concep viitorul
Şi prefer doar să-l visez,
Mi-e teamă şi-i logic să-mi fie aşa,
Când nu pot, destinul, să controlez.

Mi-e teamă de fantomele trecutului,
Mi-e teamă să nu devină trecutul, prezent,
Mi-e teamă de timpul pierdut,
Mi-e teamă de-al surprizei element.

Mi-e teamă să mă mai gândesc,
Prea multe-nchipuiri şi posibilităţi, logica vede,
Mi-e teamă să aflu, mi-e teamă să n-aflu,
Mi-e teamă, iar nivelul temerii ascede.

Mi-e teamă de prezentul gol şi-ntunecat,
Mi-e teamă de vidul produs, care pretinde
S-absoarbă, să sufoce.
Mi-e teamă fiindcă nu ştiu
Cât timp, peste-a mea viaţă se va mai întinde.

Mi-e teamă de secunda care trece,
Mi-e teamă de secunda care vine,
Oricare dintre ele poate să schimbe;
Mă tem de urmările ce nu ştiu dac-or să m-aline.

Mi-e teamă de spaţiu, mi-e teamă de timp,
Mi-e teamă să gândesc, mă tem să îmi amintesc,
Mi-e teamă de iluzii, mă sperii de-adevăr,
Mi-e teamă fiindcă te iubesc.

Mi-e teamă, dar sper să mă tem în zadar
Şi sper ca degeaba să mă perpelesc,
Mă tem, dar continui să sper
Fiindcă te iubesc.

Mă tem, dar continui să sper
Fiindcă te iubesc.

2005
(poezie scrisă la vârsta de 18 ani)

Atenție!

Acolo unde flacăra gândirii se aprinde
O mie se ivesc dorind ca să o stingă,
Dar tu, văpaie dulce, înspre ei te-ntinde
Şi lasă-i să nu poată nici rănile să-şi lingă!

Ei nu doresc să fim capabili de a judeca,
Preferă, întrebării, răspuns să nu se-aloce,
Meteahna-şi etalează cu jind, ca pe-un atu
Şi nu le pasă de-a poporului, pedepsitoare voce.

Dar cum să le pese de voce, când doar de vulgar lor le pasă?!
Trăiesc în cercuri restrânse şi în sibaritism,
Iar în timp ce petrec şi dansează, întreaga rasă
Coboară năvalnic, prăvălindu-se-n barbarism.

Priveşte, Omenire, încotro te-ndrepţi!
Spre o tumoare ce nu poate să se-opereze!
Preţuieşte-i acum pe oamenii deştepţi!
De nu vrei, contractul cu viaţa, să ni se rezilieze.

2005
(poezie scrisă la vârsta de 18 ani)

Cum altfel

Cum altfel aş putea să-ţi spun
Făr’ să rostesc vetustele clişee
Că te iubesc,
Îmi este dor,
Te visez
Şi sper.

Pot invoca natura, aerul sau norii
Miresmele florale sau adierea timpului
Dar cum aş putea altfel
Mai repede, mai clar
Să îmi destăinuiesc amorul
Decât prin “TE IUBESC” ?

Amarnic timp trecut-a de când întâia oară
Rostite-au fost cuvintele aceste
Încât acum au devenit expresii uzuale,
Dar fiindcă-n locul lor, mai valoroase, altele nu sunt
Ele continuă afectelor să dea culoare.
Anin cu fir din suflet pe-a vieţii mele salbă
Tainica şi sincera-mi iubire
Pe care-o mărturisesc în vers de poezie albă
Prin fruste verbe oferindu-i nemurire.

2005
(poezie scrisă la vârsta de 18 ani)