Category Archives: Blog @ro

O vară într-o zi – The Color Run

O vară într-o zi – The Color Run, 13 Septembrie 2014 Bucuresti

Așa cum cum spuneam în postarea anterioară, ieri m-am înscris la Color Run 2014 București, în ultima zi de înscrieri, iar astăzi am fost să alerg și să mă colorez.

Eu iubesc plimbările și mersul pe jos și îmi place foarte mult să merg repede. Fac plimbări și de câte 20 – 24 de km de mers pe jos și ating viteze (pe porțiuni de drum) de aproximativ 8 kilometri pe oră la mers rapid (fără alergare), dar cu alergatul nu prea am experiență.

Deși sunt Săgetător și simt în mine nevoia de a zburda liber ca un mustang pe câmpii și dealuri, din cauza unor motive/sugestii și temeri protești datând încă din copilărie, nu am alergat în mod constant și regulat niciodată.

Am fost foarte bucuros că am mai prins locuri și că m-am înscris. Faptul că această cursă nu e una cronometrată și nu există învingători sau învinși, mi-a dat curaj 😀 În plus de asta, numărul de concurs pe care l-am avut a fost 9253, iar suma cifrelor redusă la un singur digit este 1, ceea ce mi-a alimentat fanteziile paranormale 😀

Before the color run

Before the color run

Astăzi dis de dimineață am plecat de acasă și cu ajutorul unui tramvai am ajuns foarte aproape de zona de concurs, restul distanței parcurgând-o pe jos. La 8 jumate, când era anunțată intrarea participanților eram destul de puțini, nu mai mult de 100 aș zice. Până la ora 10 când s-a dat startul se adunaseră însă câteva mii (nu știu exact cât, se zicea că cică ar fi fost 10 mii … )

DIn dorința de-a alerga ușor, am plecat fără niciun accesoriu la mine înafară de ceas și un prosop mic. Astfel am fost singurul participant care n-a făcut nicio poză și care n-a avut telefonul la el 🙁

Înainte de start m-am plimbat pe la corturile partenerilor, am primit un voucher de o zi la World Class Fitness (cool, chiar vroiam să merg la centrul din Promenada Mall să văd cum e), mi-am făcut un tatuaj nepermanent cu mascotele Orange și m-am minunat când am aflat că păpușica unicorn (ROnicorn) de vânzare costa 50 de lei (pe care nu-i merita, părerea mea :p ).

Startul s-a dat la 10 și un pic, în valuri. Eu am intrat în valul 3.

Am început alergarea fără să-mi iau sticluță cu apă, ceea ce m-a costat mult. Eu sunt “un om fierbinte” – nu în sensul porno, ci la propriu, adică am tot timpul temperatura corpului puțin peste 37 de grade celsius. Dacă fac muncă fizică, imediat mă înfierbânt de tot și respirația mi se umple de vapori de apă, motiv pentru care am nevoie să consum apă pentru a-mi reduce temperatura interioară (no, I’m not a freak, so don’t freak out :)) )

La prima poartă de colorare, cea oranj, toți concurenții care am trecut am fost foarte dezamăgiți fiindcă voluntarii abia dacă ne-au împroșcat cu pulbere portocalie; am continuat cursa aproape albi.

10696427_968629946496682_6299098102388448541_n

La restul punctelor ne-am colorat ceva mai tare, însă aceeași senzație am avut-o, aceea că parcă voluntarilor fie le era frică să arunce cu pulberea colorată în noi (dădeau “la picioare” ca-n recomandarea răposatei conducătoare :p ) sau parcă încercau să facă economie de pulbere.

În orice caz, n-a fost ca-n reclame, nu s-a aruncat cu vopsea în noi încât să ajungem foarte colorați la linia de finnish. Mai mult ne-am colorat între noi, după ce-am terminat cursa, când am primit pungile de pulbere, dar despre asta scriu mai jos.

Pe traseu am ajuns la punctul de hidratare care, deși era poziționat pe sensul de retur, ne-a oferit câte-o sticluță cu apă. Ca Prăslea în luptă cu balaurul m-am refăcut după apă și-am continuat să alerg. (Eh, mă dau și eu mare … în realitate am alternat alergarea ușoară cu mersul rapid … )

Una peste alta, am terminat cursa in fix 30 de minute, ceea ce înseamnă că mi-am depășit propriul record de viteză la deplasarea pe jos, de la 8km/oră (în mers) la 10km/oră (media la alergare) ceea ce mă face tare vesel 😀

Adevărul este că nici n-am avut experiență cât înseamnă, sau mai bine zis cum resimt, 5km de alergare, așa că am încercat să îmi conserv energia. Și uite-așa, tot conservând și playing it safe am ajuns cu conserva la linia de sosire :)) adică eu aveam impresia că mai este drum de alergat atunci când am ajuns la final. Dacă știam dinainte ce înseamnă cei 5km la alergare (că la mers știu bine) aș fi dat ceva mai mult unt din mine 😀

La sosire ni s-a dat câte-o punguță cu vopsea. Deși pe site-ul color run spuneau că ni se vor da două pungi, ni s-a dat doar una. Eu am primit una galbenă, dar am vrut una roz, motiv pentru care mi-au luat-o pe cea galbenă înapoi și mi-au dat una roz.

Apoi ni s-a spus ca primit apă sau bere, dar fetele de la cortul cu bere spuneau că nu au voie să deschidă baxurile cu doze de bere și de îndrumau să mergem la cortul de unde se lua bere contra-cost. Degeaba am încercat de 4 ori să iau o bere gratis, nu mi-au dat 🙁 Altora însă le dădeau, așa că nu știu care era criteriul de selecție …

După sosire, am fost de mi-am făcut o fotografie la cabina Dero. N-a mers din prima. Mecanismul era următorul: intrai într-o cabină mobilă, te așezai pe un scaun și priveai o reclamă la dero pe un televizor 3D, iar un ventilator îți sufla printre picioare miros de detergent, transformând astfel experiența într-una 4D. Apoi ți se făcea fotografia automat, cu un DSLR Nikon D3100 montat pe-un trepied și acționat prin telecomandă.

Înainte de reclamă însă apărea un mesaj care spunea: “Apasă butonul alb dacă NU dorești să faci fotografie cu Clăbucel” (Clăbucel fiind mascota Dero). Evident că am apăsat pe buton, fiindcă m-am gândit că dacă nu apăs trebuie să stau să aștept să-l cheme aia pe Clăbucel de pe unde era prin mulțime să vină să se bage în cabină cu mine și să facem poza împreună.

Aiurea, după ce am ieșit din cabină și m-am dus să-mi iau fotografia, nenea de-acolo mi-a spus ca nu e nicio poză în sistem și că nu trebuia să apăs pe buton, că ăla e acolo dacă nu vreau să fac poză deloc. Păi da’ ce eram nebun să mă bag de la bun început în cabină doar ca să privesc o reclamă și să miros un detergent? :)) )))))

Așa că am intrat a doua oară în cabina de fotografiere, am privit iar aceeași reclamă, nu am mai apăsat butonul alb și camera a declanșat.

Mă întorc la locul de imprimare și aștept. În timp ce așteptam văd cum iese o fotografie cu un bărbos îmbrăcat în alb, mă gândeam “cine dreaq o fi tipul ăsta, că nu l-am vâzut înaintea mea ieșind din cabină?!” … tipul acela eram eu, fotografia era a mea, doar că nu mă recunoscusem :)))

Clabucel la Color Run

Clabucel la Color Run

Cu fotografia în mână am înceăput să caut soluții pentru a o proteja de eventualele pete de culoare iminente. Am avut noroc și-am găsit pe jos, abandonată, punga unui kit de participare, pe care am folosit-o pentru a-mi proteja fotografia.

10647215_968822406477436_7259206444014208964_n

A urmat evenimentul Nor de Culoare, în cadrul căruia cei care ne-am păstrat punguța cu pudră colorată am eliberat în aer, deasupra capetelor noastre, sincron, praful colorat. După acest moment vizual impresionant a urmat un concert al trupei ROA care ne-a ținut în priză și în țopăială vreme de vreo jumătate de oră (cred).

10644811_968646753161668_6980019430393668936_n

După concert, DJ-ul evenimentului a continuat să mixeze și să ofere un spectacol muzical frumos, iar eu m-am dus să mai îmi încerc norocul la bere. Chiar înaintea mea un băiat a primit o doză de bere de la fătucile din cort, așa că am grăbit pasul cu curaj. Degeaba, acelaș răspuns am primit de la fata care cu 20 de secunde în urmă dăduse o bere celuilalt băiat. N-am zis nimic, n-am comentat nimic.

Până la urmă le-am făcut jocul și m-am dus și mi-am cumpărat o bere și un hot-dog. Ambele 5 lei, hot-dog-ul mult mai mic și mai slab calitativ decât cel de un leu de la IKEA. Dar mi-am făcut pofta, m-am așezat ca un turist străin pe asfaltul colorat și am mâncat/băut liniștit.

După aceea m-am mai învârtit puțin și-am plecat. Mai era un loc unde puteam să-mi fac fotografie/magnet de pus pe frigider, dar trebuia să aștept 30 de minute și cum bâlciul era pe sfârșite, oamenii plecau iar eu eram obosit, am zis că nu merită să aștept.

Am venit pe jos spre casă, traversând parcul Herăstrău de la Arcul de Triumf la Casa Presei și continuând drumul pe Bulevardul Expoziției.

În Herăstrău m-am simțit ca într-o frumoasă și călduroasă zi de vară, de vacanță: oameni care se plimbau relaxați, un soare frumos și dogoritor pe cer și flori roșii și vii de jur-împrejurul fântânilor arteziene. Un sentiment superb de libertate și liniște.

After the Color Run

After the Color Run

Pe drum am întâlnit o grămadă de priviri, de la suprindere și zâmbete la panică și încruntare. Mi s-a părut foarte interesant că în funcție de vârstă, cei care mă priveau aveau reacții diferite. Fără ca să fac vreo discriminare sau să insinuez ceva, vreau să spun că persoanele de până în 50 de ani mă priveau cu zâmbet și ochi senini; cei de peste 50 de ani se uitat cu ochi speriați, panicați. Cei din prima categorie râdeau cu voce tare, comentau rostind expresii de genul “ce funny” sau “uite ce colorat e”, iar cei din a doua categorie bombăneau printre dinți și dezaprobau o astfel de ținută.

Ia aminte că am plecat acasă colorat din cap până-n picioare, în special cu multă magenta (roz, simplist vorbind) pe tot capul și pe față. In plus de asta, ia aminte că am 1,93m înălțime și am cam 100 de kilograme, coadă, barbă și mustață și port 50 la picior – și pe deasupra mai eram și roz :))

selfie, Surprised Mode, the color run 2014

selfie, Surprised Mode, the color run 2014

Niște oameni care plantau flori pe bulevard m-au întrebat cu multă curiozitate și respect “Ce zi este astăzi de m-am îmbrăcat așa” și le-am explicat cu mult drag, pe scurt, că am participat la o cursă “a culorilor” unde am alergat 5km și am fost împroșcat cu culoare la fiecare kilometru parcurs.

Când am ajuns acasă am avut surpriza să nu mă mai recunoască motanul pe care il am de 11 ani … ca să vezi cât înseamnă niscaiva culoare pe moacă pentru sistemul de recunoaștere vizuală a unui motănel.

selfie, color run 2014 - happy mode

selfie, color run 2014 – happy mode

Am făcut un duș prelungit, dar tot am rămas cu fruntea și obrajii roz-magenta colorați și puțin verde pe genunchi și pe pumnul drept. Tatuajul cu mascotele Orange s-a cam spălăcit din păcate.

selfie, warrior mode - the color run 2014

selfie, warrior mode – the color run 2014

Am fost plăcut surprins să văd că fotografii profesioniști care au fost la eveniment și care au fost amabili să-mi facă și mie câte-o fotografie în diferite ipostaze au încărcat deja pozele online, iar softul de auto-recunoaștere a participanților după codurile optice de tip QR de pe eticheta de concurent a funționat ireproșabil încât pe zidul meu de pe Facebook aveam deja vreo 8 fotografii (cu mine) de la eveniment.

Nu pot însă să nu mă gândesc ce înseamnă totuși un soft de genul acesta dacă ar fi folosit în scopuri mai puțin prietenoase … nici n-ar mai fi nevoie de cipuri implantate, o ștampilă cu un cod QR pe frunte și fiecare individ ar putea fi monitorizat în oraș în permanență … God, bine că deocamdată e folosit doar pentru taguirea fotografiilor pe facebook 😀 (third party app).

Cam asta a fost Color Run 2014 Kiseleff. Îmi pare bine că am participat, a fost fun (nu “super fun” sau “extra fun”, dar “fun” e de-ajuns).

selfie, WTF mode, the color run 2014

selfie, WTF mode, the color run 2014

Încep să descopăr și să înțeleg tot mai bine un lucru: că este foarte important în viață să încerci (să faci chestii) și că este important să te eliberezi de orice prejudecăți. Consider că o opinie poate fi rostită, în mod pertinent, pe un anume subiect, în proporție de 90%, doar dacă ajungi să cunoști acel subiect din interior.

selfie, Are you  shitting me? mode, the color run 2014

selfie, Are you shitting me? mode, the color run 2014

Mai mult, consider că atunci când ești în centrul atenției (unde dealtfel mie îmi place să fiu și unde vreau să îmi petrec cât mai mult timp) poți fi năpădit de temeri și îndoieli și alte bazaconii din acestea. Atunci trebuie să te gândești că toți cei din jurul de-a căror critică sau judecată te temi sunt doar alți oameni care au viața lor și treburile lor și care probabil și-ar dori, în sinea lor, pe ascuns, să aibă și ei ceea ce este necesar pentru “a fi pe scenă”.

selfie, I got you bro! mode, the color run 2014

selfie, I got you bro! mode, the color run 2014

In fine, revenind la subiect, povestioara mea scrisă fără re-citire (asta înseamnă: cu posibile erori de frazare; dar hei, aici e secțiunea de blog, deci îmi permit; dacă vrei texte mai bune găsești în pagina de Literatură din meniul de sus alte scrieri de-ale mele, ceva mai elaborate 😉  se încheie aici.

 

 

M-am înscris la Color Run

M-am înscris la Color Run! 😀

Cursa este mâine, 13 Septembrie 2014 pe Șoseaua Kiseleff din București. Intrarea participanților se face începând cu ora 8:30 dimineața.

Revin cu detalii mâine. Sunt foarte curios cum o să fie, este prima data când particip la o cursă de alergare și sunt entuziasmat. Sper să reușesc să ajung la linia de finnish într-un timp decent :)))

Eu sunt un foarte bun “mergător” pe jos și ating viteze chiar și de 8km pe oră în mers, dar cu alergatul nu prea am experiență, așa că evenimentul de mâine este o provocare frumoasă, interesantă și … colorată 😀

Color Run 2014 Kiseleff - Andrei Thutat

Color Run 2014 Kiseleff – Andrei Thutat

Harta Traseului Color Run 2014 Kiseleff Bucuresti - Andrei Thutat

Harta Traseului Color Run 2014 Kiseleff Bucuresti – Andrei Thutat

Mai multe detalii despre eveniment, până revin eu cu vești și povești, poți citi pe site-ul oficial aici: http://thecolorrun.ro/bucuresti/.